Echipa de fotbal VfB Stuttgart a refuzat o a doua ofertă, în valoare de 55 de milioane de euro, făcută de rivala Bayern Munchen pentru atacantul german Nick Woltemade, anunță mass-media germană, citată de agenția DPA.
Ziarul Bild și postul de televiziune Sky Sport precizează că Bayern, campioana en titre din Bundesliga, a oferit clubului șvab o sumă fixă de 50 de milioane de euro, bonusuri de 5 milioane de euro și 10% dintr-un viitor transfer al jucătorului.
Se pare că VfB Stuttgart nu va începe discuțiile despre o posibilă mutare a lui Woltermade pe Allianz Arena până când Bayern nu va oferi cel puțin 65 de milioane de euro pentru fotbalistul în vârstă de 23 de ani, legat prin contract de actuala sa echipă până în 2028, fără clauză de reziliere.
Presa germană anunțase săptămâna trecută cu Stuttgart a refuzat o primă ofertă de 45 de milioane de euro făcută de Bayern.
Nick Woltemade s-a făcut remarcat prin evoluțiile sale în sezonul trecută. El a ajutat-o pe Stuttgart să câștige Cupa Germaniei, a fost convocat în premieră la naționala de seniori a țării sale, în luna iunie, și a fost golgheterul Campionatului European Under-21, unde Germania a ajuns până în finală.
Bayern vrea să-și întărească linia ofensivă după plecările lui Leroy Sane, Thomas Muller și Mathys Tel, precum și după accidentarea gravă la picior a lui Jamal Musiala, care va fi indisponibil mai multe luni. Woltemade poate juca pe postul lui Musiala, în spatele atacantului Harry Kane.
https://www.youtube.com/watch?v=3GTXyTZ9n_s&ab_channel=Bundesliga