Fotbal Extern· 1 min citire

Bilete la meciuri de fotbal pentru pacienții care suferă de depresie

Spectatori bilete

Spectatori bilete

Scris de Ion Gabriel Publicat: 22 iul. 2025, 20:15

Medicul britanic Simon Opher, care este și deputat laburist, a decis să prescrie unora dintre pacienții săi bilete pentru a asista la meciurile din National League, divizia a 5-a din Anglia.

8 milioane de persoane depresive sunt în Regatul Unit

„Una dintre cele mai mari probleme ale societății noastre este izolarea socială, iar eu cred că fotbalul poate oferi un sentiment de comunitate”, a declarat el pentru AP.

Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Forest Green Rovers, un club cu sediul în Nailsworth (vestul Angliei) cu valori ecologice puternice, inclusiv un proiect de stadion construit în întregime din lemn în cadrul unui complex eco-responsabil.

Dr. Opher vede în această soluție o alternativă la antidepresive, care sunt prescrise la aproape 8 milioane de persoane în Regatul Unit.

"Dacă aveți depresie severă, vă voi recomanda întotdeauna antidepresive, dar marea majoritate a oamenilor au depresie ușoară sau moderată", explică el.

"În momentul de față, tendința este să le dăm tablete, pentru că nu există niciun sprijin pentru sănătatea mintală. [...] Fotbalul nu va funcționa pentru toată lumea, dar trebuie să ne extindem gama de opțiuni", a adăugat doctorul Opher.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News