Arbitrul român Radu Petrescu a fost delegat de UEFA să conducă partida de fotbal Kazahstan – Finlanda.
Radu Petrescu va arnitra la centru meciul dintre Kazahstan și Finlanda
Partida contează pentru Grupa H a preliminariilor Campionatului European din 2024 și va avea loc joi, 7 septembrie, pe Astana Arena.
Petrescu va fi ajutat la cele două linii de către arbitrii asistenți Radu Ghinguleac și Mircea Mihail Grigoriu, iar cel de-al patrulea oficial va fi Marcel Bîrsan, a transmis Federația Română de Fotbal, pe site-ul oficial.
Observator pentru arbitri va fi Robert Schorgenhofer (Austria), iar delegat de joc Eduard Kindle (Liechtenstein).
Aceeași brigadă s-a mai aflat la centru la un meci din preliminariile actuale. Cei trei au condus partida dintre Luxemburg și Portugalia, 26 martie, în grupa J a preliminariilor pentru CE de anul viitor. Atunci, al patrulea oficial a fost Iulian Dima.