Mijlocașul echipei Manchester United, Bruno Fernandes (30 de ani), care a marcat de două ori joi în prima manșă a semifinalelor Ligii Europa cu Bilbao (3-0), a declarat că se implică trup și suflet în cauza clubului său, jucând meci după meci, în ciuda sfaturilor stafului de a încetini uneori ritmul, relatează RMC Sport.
Fernandes (30 de ani) a jucat joi al 52-lea său meci din acest sezon pentru Manchester United. El a jucat un rol cheie în victoria cu 3-0 de la Bilbao.
Mijlocașul și-a îmbrățișat rolul de lider, dând totul pentru clubul căruia i s-a alăturat în 2019 de la Sporting. El a devenit rapid o parte integrantă a echipei, ocupându-se în special de penaltiuri.
Acest rol de lider a atras atenția fostului apărător al Manchester United, Rio Ferdinand, care l-a întrebat pe Fernandes despre capacitatea sa de a-și asuma responsabilități. Iar fostul jucător de la Sampdoria explică faptul că nu are nicio problemă în a-și asuma această responsabilitate.
„Trebuie să progresezi și să înțelegi unde te afli, locul și clubul pentru care joci”, a spus el la TNT Sports. „Desigur, Sporting este un club mare, dar Manchester United este un club global, cu atenția și presiunea pe care le aduce. Ăsta e fotbalul și asta ne place să facem”.
Îi place atât de mult încât nu-și permite niciun răgaz în timpul acestor sezoane prelungite, chiar și atunci când staff-ul îi cere să ia piciorul de pe accelerație. „Simt presiunea la fiecare penalti și acesta este lucrul bun la fotbal”, a adăugat el. „Trebuie să ne bucurăm de el pentru că atunci când cariera mea se va încheia, presiunea va dispărea și voi fi mult mai relaxat. Asta spun de fiecare dată când managerul și fizioterapeutul îmi spun că trebuie să mă relaxez, să mă odihnesc. Când voi fi mort, voi avea destul timp să mă liniștesc și să mă odihnesc”.