Fotbal Extern· 1 min citire

Bundesliga: Bayer Leverkusen a învins pe Freiburg cu 2-1 și e lider cu două puncte avans

bundesliga

bundesliga

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 29 oct. 2023, 22:49

Echipa germană Bayer Leverkusen a dispus duminică, pe teren propriu, scor 2-1, de formația Freiburg, în ultimul meci al etapei a 9-a din Bundesliga. Leverkusen este lider în campionat, cu două puncte avans.

Jucătorii conduși de Xabi Alonso au deschis scorul în minutul 36, prin Florian Wirtz. Jonas Hofmann a adus puțină liniște în sânul gazdelor, cu reușita din minutul 60, când a făcut 2-0, dar Freiburg a replicat după numai zece minute, rămânând în joc după golul lui Manuel Gulde. Finalul a fost intens, cu șanse de ambele părți, dar Bayer s-a impus cu 2-1 și leagă opt victorii consecutive în toate competițiile.

Bayer Leverkusen are 25 de puncte și a redevenit lider în Bundesliga, cu două puncte mai mult decât ocupanta locului secund, Bayern Munchen. Freiburg este pe locul 8, cu 13 puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News