Răzvan Marin a părăsit Empoli după doi ani petrecuți alături de gruparea ”albastră” sub formă de împrumut.
Internaționalul român se va întoarce la Cagliari, echipă alături de care mai are un an de contract.
În cadrul unei conferințe de presă, Nero Bonato, directorul sportiv al celor de la Calgiari, a anunțat că fotbalistul român va reveni în lotul echipei.
Marin va efectua niște teste și, ulterior, se va lua decizia finală.
”În ultima perioadă, am lucrat și vom oficializa curând unele mutări. Continuăm pe un drum pe care l-am început încă de la copii și juniori. Nucleul va rămâne, dar vor fi și anumite corecții. Negociem cu Nicolas Viola. Răzvan Marin va reveni în lot, dar vor fi făcute anumite evaluări alături de Mister. Nimeni nu este de neatins, avem ideile noastre”, a spus Bonato.