Campionatul Angliei se mută în Statele Unite! 6 echipe participă la „Premier League Summer Series”

Chelsea - Newcastle
Premier League a anunțat că va organiza un turneu de pre-sezon, în vară, în Statele Unite, cu șase cluburi, Chelsea și Newcastle United fiind cele mai importante prezențe.
Chelsea și Newcastle vor fi adversare în „Premier League Summer Series” din Statele Unite
Aston Villa, Brentford, Brighton și Fulham sunt celelalte patru participante la competiția numită „Premier League Summer Series” și care se va desfășura între 22 și 30 iulie în cinci orașe de pe coasta de est a SUA.
Directorul executiv al Premier League, Richard Masters, este încântat că șase cluburi vor juca în Statele Unite. „Cluburile noastre au suporteri incredibili în Statele Unite, care își urmăresc cu pasiune echipele pe tot parcursul sezonului.
Am văzut această dăruire din partea a zeci de mii de oameni care au participat la evenimentele noastre pentru. Suntem fericiți că, în această vară, vor vedea meciuri între echipe din Premier League în cinci orașe din țară.
În prezent, ne bucurăm de unul dintre cele mai competitive sezoane din Premier League din toate timpurile, în ambele extremități ale clasamentului. Sunt sigur că vom vedea câteva meciuri palpitante în timpul turneului”, a declarat el, citat de newcastleworld.com.
„Așteptăm cu nerăbdare să ducem echipa în Statele Unite. Știm că vom avea adversari valoroși, iar meciurile vor fi foarte atractive, pe măsură ce ne pregătim pentru sezonul viitor.
Este, de asemenea, o oportunitate grozavă de a fi aproape de fanii noștri minunați din Statele Unite. Suntem binecuvântați să avem un sprijin incredibil oriunde mergem și așteptăm cu nerăbdare ocazia de a juca în fața lor pe trei stadioane grozave”, a completat managerul lui Newcastle, Edward Howe.
Iată programul meciurilor:
Sâmbătă, 22 iulie, pe Lincoln Financial Field din Philadelphia: Chelsea – Brighton
Duminică, 23 iulie, pe Lincoln Financial Field: Fulham – Brentford și Newcastle – Aston Villa
Miercuri, 26 iulie, pe Mercedes-Benz Stadium din Atlanta; Brentford – Brighton și Chelsea – Newcastle
Miercuri, 26 iulie, pe Exploria Stadium din Orlando: Fulham – Aston Villa
Vineri, 28 iulie, pe Red Bull Arena din New Jersey: Brighton – Newcastle
Duminică, 30 iulie, pe FedEx Field din Landover (Maryland): Aston Villa – Brentford și Chelsea – Fulham
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























