Starul fotbalului mondial Lionel Messi a sosit, marți, în Florida înainte de a semna cu Inter Miami, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea americană ESPN.
Recent, Lionel Messi a oferit mai multe declarații.
El a fost întrebat despre retragere.
"După logică, după vârstă, va fi în scurt timp, dar nu știu exact când va fi acel moment. Mă gândesc pur și simplu de la o zi la alta, bucurându-mă de tot ceea ce trăim în prezent", a declarat Messi pentru postul argentinian TV Publica.
"Cred că se va întâmpla atunci când trebuie să se întâmple. După ce am realizat totul în ultimul timp, nu mai rămâne decât să te bucuri și, așa cum am spus întotdeauna, Dumnezeu va spune când va fi acel moment" a adăugat el.