Fotbal Extern· 2 min citire

Carlo Ancelotti este cel mai bine plătit selecționer din lume! Campionul mondial e la mai mult de 7 milioane de euro „distanță”

Carlo Ancelotti

Carlo Ancelotti

Scris de Ion Gabriel Publicat: 9 oct. 2025, 20:15

Antrenorul naționalei de fotbal a Braziliei, Carlo Ancelotti, este cel mai bine plătit selecționer în acest moment, conform Football Italia.

Selecționerul Italiei nici măcar nu e în Top 10

Cotidianul italian Gazzetta dello Sport a publicat lista celor mai bine plătiți zece selecționeri din lume, în care sunt prezenți și doi italieni: Ancelotti și Fabio Cannavaro.

Cu 9,5 milioane de euro, Carlo Ancelotti este cel mai bine plătit antrenor de națională.

Fabio Cannavaro a fost numit recent în funcția de antrenor al echipei naționale a Uzbekistanului și se află pe locul patru în topul celor mai bine plătiți antrenori cu un salariu de 4 milioane de euro, similar cu spaniolul Roberto Martinez, care pregătește naționala Portugaliei.

Selecționerul Franței, Didier Deschamps, fost mijlocaș și antrenor al echipei italiene Juventus Torino, este pe locul șase și câștigă un salariu de 3,8 milioane de euro.

Lionel Scaloni, care a condus Argentina la câștigarea titlului mondial în 2022, încheie top 10, cu un salariu de 2,3 milioane de euro.

Gazzetta notează că selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, are un salariu care nu intră în top 10, având un venit anual de 800.000 de euro și un bonus de un milion de euro în cazul în care naționala Italiei se califică la Cupa Mondială de anul viitor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News