Italianul Carlo Ancelotti, noul selecționer al Braziliei, l-a rechemat la națională pe mijlocașul echipei Manchester United, Casemiro, dar nu și pe atacantul de la Santos FC, Neymar, pentru următoarele două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
„Neymar nu este pe listă pentru că abia a revenit după accidentare. Am vorbit cu Ney și am căzut de acord asupra acestui punct”, a declarat Ancelotti presei. „Am încredere în el și vrem ca el să ajungă la Cupa Mondială în cea mai bună condiție posibilă”.
Pentru meciurile de calificare la Cupa Mondială din 2026 împotriva Ecuadorului și Paraguayului, din 5 și 10 iunie, Ancelotti a rechemat și jucători care lipseau din lot, precum Casemiro (Manchester United) și Richarlison (Tottenham), alături de indispensabilii Marquinhos (PSG), Vinicius Junior (Real Madrid) și Raphinha (FC Barcelona).
„Este o mare onoare să conduc cea mai bună echipă din lume”, a declarat italianul în fața a 250 de jurnaliști, pentru care «singurul obiectiv este să câștige Cupa Mondială» în 2026. Ancelotti este primul străin din ultimele șase decenii care antrenează Selecao.
Cel mai de succes antrenor din istoria Ligii Campionilor (5 titluri), italianul în vârstă de 65 de ani pornește în prima sa experiență de antrenor al unei echipe naționale.
El sosește în Brazilia pentru a reda o nouă imagine unei echipe naționale care s-a bucurat de puține succese sportive în ultimii ani.