Ianis Hagi este unul dintre cei mai în formă internaționali români. În consecință, a fost chemat de Mirel Rădoi pentru meciurile echipei naționale cu Germania și Armenia.
Mijlocașul de 22 de ani se află într-o continuă creștere de când a fost achiziționat definitiv de către Rangers, în vara lui 2020. În acest început de sezon, Hagi Jr. a dat două goluri și două assisturi pentru echipa sa. La acțiunea echipei naționale din luna septembrie a fost depistat pozitiv cu COVID-19, dar a reușit să treacă cu bine peste acea perioadă.
Prestațiile din ultimul an, care au crescut de la meci la meci, l-au adus în atenția celor de la AS Roma, iar Jose Mourinho ar trebui să plătească cel puțin 20 de milioane de euro pentru a-l cumpăra, atât cât cer scoțienii în schimbul românului.
Pretențiile lui Rangers nu pot fi considerate exagerate, în condițiile în care cota sa de piață a ”explodat” în ultimul an, ajungând la 6,5 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.
”O creștere de 85.7% față de acum un an, când a fost cumpărat cu 3,4 milioane de euro de la Genk. O adevărată lovitură dată de Ross Wilson, directorul sportiv al lui Glasgow Rangers ”, notează cei de la footballfancast.com, care laudă afacerea bună pe care au făcut-o cei de la Rangers cu Ianis Hagi.