Marius Șumudică a început să aibă probleme de sănătate de la finalul anului 2023, când a fost diagnosticat cu COVID-19 și pneumonie.
Antrenorul s-a deplasat în Turcia și a participat la antrenamente ulterior, însă el a fost internat în spital luni.
Astfel, tehnicianul nu va participa la meciul lui Gaziantep cu Hatayspor, care se va disputa miercuri, de la ora 16:00. Din fericire, însă, stare de sănătate a lui Șumudică s-a îmbunătățit, potrivit comunictului emis de club.
”Antrenorul nostru Marius Șumudică, cel care a fost sub tratament în zilele trecute din cauza unei boli, nu va fi pe bancă la meciul cu Hatayspor.
Starea de sănătate a antrenorului nostru Marius Șumudică, cel care a luat decizia să ia o pauză de câteva zile după un control medical, se îmbunătățește.
Încă o dată, îi transmitem toate gândurile noastre bune lui Marius Șumudică și sperăm că va reveni cât mai curând alături de noi”, se arată în comunicatul lui Gaziantep.