LASK Linz o va înfrunta pe FCSB, joi, 29 august, de la ora 21:30, în manșa secundă din play-off-ul Europa League.
Thomas Darazs (46 de ani) e dezamăgit de parcursul lui LASK Linz în competiția internă, însă este încrezător că elevii săi o pot elimina pe FCSB din play-off-ul Europa League.
Antrenorul austriecilor crede că fotbaliștii de la LASK pot arăta o formă de joc mult mai bună decât în partida desfășurata la Linz.
”Nu sunt mulțumit de prestația noastră din ultimul meci (n.r. LASK Linz - Austria Viena 1-2), dar putem să ne revanșăm la București.
În meciul tur am fost net superiori în prima repriză, pe teren propriu. Știu de ce sunt în stare și știu ce pot face jucătorii noștri.
Sunt foarte motivat și încrezător înaintea acestui meci. Cred că putem să arătăm un joc mai bun decât la Linz. Sunt absolut convins că vom trece în turul următor, dacă vom face tot ce ne-am propus”, a declarat Thomas Darazs, potrivit Laola1.