Echipa engleză West Ham United a învins miercuri seara, la Praga, scor 2-1, formația italiană AC Fiorentina, în finala Conference League. West Ham a câștigat trofeul printr-un gol marcat în minutul 90.
După aproape o oră de joc, arbitrul a fost nevoit să acorde lovitura de la 11 metri, în urma consultării arbitrajului video.
Benrahma nu a stat pe gânduri, a trimis puternic pe centru și a marcat în minutul 62.
Italienii au egalat repede. Bonaventura a controlat superb mingea în careu și a trimis balonul în poartă în minutul 67.
Meciul a fost decis în minutul 90. Paqueta l-a servit perfect pe Bowen, iar englezul a trimis mingea în poartă.
La finalul meciului, antrenorul lui West Ham, David Moyes, a oferit mai multe declarații.
"Anul acesta am rămas neînvinși în Europa, ceea ce este incredibil. Să fim în Liga Europa în sezonul următor va fi din nou o emoție. Momentele în care câștigi în ultimul minut de joc și ajungi să sărbătorești cu familia ta nu se întâmplă prea des. Se poate întoarce împotriva ta, dar în această seară este un sentiment genial. Această competiție a fost grozavă pentru noi, jucătorii au fost remarcabili", a declarat Moyes.