Ce a spus Dan Petrescu după meciul din Conferece League: ”Capul lui a fost numai la plecare!”

Dan Petrescu
Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a declarat, joi seată, că formația sa va resimți plecările celor trei jucători, Otele, Muhar și Sava.
”A fost cel mai important meci din acest sezon. Știam că va fi cel mai greu meci de până acum! Maccabi s-a antrenat mai mult în această perioadă. Antrenorul lor mi-au spus că au avut probleme cu războiul în Israel, dar s-au antrenat în Bulgaria, apoi au venit în România. Au arătat chiar mai bine azi decât în tur și ne-au pus probleme mai multe decât în tur. Au ținut bine de minge, au pasat bine, dar per total sunt mulțumit de echipa mea, de rezultat. E o victorie importantă pentru club. E important că CFR începe să nu mai ia gol. În Europa, pentru că în campionat avem probleme.
Sunt convins că play-off-ul e total diferit. Cu Pafos cred că se va juca. E plin de brazilieni acolo. Știu că au vrut să cumpere jucători de la noi cu două milioane. Înseamnă că au bani! Patronul e din Rusia, au investit mulți bani și vor să ia campionatul în Cipru. Mă bucur că am mers mai departe și în 4 meciuri din Europa nu am luat gol. Azi, Korenica a făcut cel mai bun meci al lui, dar a ratat mult. E o achiziție foarte bună și îmi place foarte mult. Eu am văzut pe tabletă că a fost penalty la Bîrligea. A fost puțin haos în prima repriză. Am fi meritat și niște cornere, dar bine că a văzut hențul din care s-a dat golul lui Kresic.
[Muhar a plecat?] Da. N-ați văzut? Muhar n-a făcut cel mai bun meci al lui. Capul lui a fost numai la plecare. Dar nu avem ce să-i reproșăm, a marcat golul din tur și a participat la faza golului de azi. Ne-a ajutat. Eu sunt în dificultate acum entru că trebuie să găsesc jucător ca Muhar și Otele. Golgheterii au plecat, practic cei mai buni jucători ai CFR-ului au plecat.
Sava? Marele lui avantaj e că era jucător U21. Acum, Otto este under. Vedem dacă putem să-l băgăm în campionat. Popa nu este under, dar este un portar bun, chiar dacă n-a apărat un an la Torino. O să facem un meci amical să vedem în ce formă se află", a declarat Dan Petrescu.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























