Andres Iniesta s-a retras oficial din fotbalul profesionist marți, în cadrul unei conferințe de presă la Barcelona, înconjurat de familia sa, de actuali și foști jucători de la Barça și chiar de un reprezentant al Real Madrid.
”Nu am crezut niciodată că va veni această zi, dar toate aceste lacrimi din aceste zile sunt lacrimi de emoție, de mândrie. Nu sunt lacrimi de tristețe. Sunt lacrimi ale acestui băiat din Fuentealbilla care visa să devină fotbalist. Și am reușit, am reușit cu multe sacrificii și mult efort. Și fără să renunț niciodată. Valori esențiale în viața mea. Mă simt foarte mândru de acest parcurs. Mă simt foarte fericit că am obținut premiul, visul, de a fi fotbalist”, a declarat Iniesta.
”Sunt mândru că am luptat până în ultima zi ca fotbalist. Restul este istorie: titlurile, înfrângerile, momentele grele... dar mândria și faptul că nu am renunțat niciodată este ceea ce mă face fericit. Și mie îmi pare rău, aș fi putut juca până la 90 de ani, dar sunt fericit că mi-am îndeplinit visul de a deveni fotbalist”, a mai spus el.