Atacantul francez Kylian Mbappe a ajutat echipa Real Madrid să învingă cu scorul de 1-0 formația Osasuna Pamplona, în ultimul meci al etapei inaugurale a campionatului Spaniei 2025-2026, disputat marți seara pe stadionul Santiago Bernabeu.
„Am șansa de a avea două numere importante în două sezoane”, a transmis atacantul
Mbappe, căpitanul selecționatei Franței și cel mai bun marcator din La Liga în sezonul trecut, a transformat penalty-ul care a adus victoria madrilenilor și pe care tot el l-a obținut, în debutul reprizei secunde (51).
Noul număr 10 de la Real Madrid a asigurat astfel o victorie la limită, dar meritată, echipei antrenate de Xabi Alonso, care l-a înlocuit pe italianul Carlo Ancelotti după un sezon dezamăgitor, fără niciun trofeu major, în care madrilenii s-au clasat pe locul secund în liga spaniolilor, în spatele 'eternei rivale' FC Barcelona.
Kylian Mbappe, desemnat omul meciului, va avea din ocazia să-și etaleze forma bună din acest debut de sezon duminică seara, pe terenul nou promovatei Oviedo.
'Este ceva foarte special. Este un număr important aici la Real Madrid. Eu am purtat numărul 9, care era și el important. Am șansa de a avea două numere importante în două sezoane', a spus Mbappe.
'Și, ei bine, nu cred că asta se va schimba în fiecare sezon, dar traversez un moment bun. Însă, așa cum am spus, cel mai important lucru este să joc aici, pe Bernabeu, cu Real Madrid, iar restul va urma', a adăugat Mbappe.