Radu Drgăgușin a avut o creștere incredibilă în ultimul timp.
Jucătorul este titular în Serie A și ar fi ajuns în vizorul echipelor importante.
Jurnaliștii italieni au scris că AS Roma l-ar dori, dar Genoa nu vrea să renunțe așa ușor la el.
”AS Roma pare că l-a identificat pe Drăgușin drept varianta ideală pentru întărirea defensivei. Totuși, nu va fi deloc simplu transferul.
Toți cei din conducerea clubului Genoa continuă să repete că nu vor să vândă niciun jucător de top în fereastra de transferuri din iarnă, iar Drăgușin, evident, intră și el în această categorie”, au notat cei de la calciomercato.com.