Fotbal Extern· 1 min citire

Ce echipe ar fi interesate de George Pușcaș, după ce s-a anunțat că e pe cale să plece de la Genoa

George Pușcaș

George Pușcaș

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 24 aug. 2023, 09:07

George Pușcaș nu ar mai fi pe placul șefilor de la Genoa și ar urma să plece de la echipă în următoarea perioadă. Au fost preferați în locul său jucători precum Gudmundsson, Retegui, Yeboah sau Junior Messias.

George Pușcaș s-a transferat definitiv la Genoa în această vară, însă nu a fost dorința explicită a conducerii, ci o clauză cu obligativitate de transfer impusă de Reading: 3 milioane de euro, dacă Genoa reușește să promoveze în Serie A.

Genoa a fost obligată să-l transfere pe fotbalistul român. În caz contrar, șansele ca Genoa să-și dorească transferul ar fi fost mici, deoarece Pușcaș nu a avut deloc un sezon bun în Serie B: a marcat doar 4 goluri în 25 de meciuri jucate.

Jurnaliștii spanioli anunță că Deportivo Alaves din La Liga și Real Valladolid din La Liga 2 sunt interesate de a-l transfera pe fotbalistul român, în perioada imediat următoare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News