Fotbal Extern· 3 min citire

Ce i-a cerut presa din Scoția lui Gică Hagi, după ce i-a luat apărarea lui Ianis Hagi și a făcut-o praf pe Rangers

Gică Hagi

Gică Hagi

Scris de Darius Stănescu Publicat: 29 aug. 2024, 09:45

Ianis Hagi (25 de ani) trece printr-o perioadă tensionată din cauza situației sale de la Rangers, care l-a pus să se antreneze cu echipa a doua încă de la începutul lunii.

 

Recent, lucrurile au escaladat după ce Gică Hagi a avut un discurs extrem de dur la adresa clubului de pe Ibrox, despre care altă dată vorbea foarte frumos.

 

Presa din Scoția i-a cerut lui Gică Hagi să nu mai vorbească în locul lui Ianis

 

Până acum, presa din Scoția a tratat subiectul foarte diplomat - doar a prezentat situația și nu și-a permis să emită păreri sau să dea sfaturi. Dar, recent, după atacul "Regelui" asupra lui Rangers, jurnaliștii britanici au scris că este frustrat și că nu își ajută deloc fiul cu astfel de comportament.

 

„Ianis Hagi n-a jucat deloc pentru Rangers de vara trecută încoace, dacă nu se pun meciurile de la echipa a doua, iar tatăl său, Gheorghe, a susținut că internaționalul român nu are nimic de demonstrat.

 

Jucătorul de 25 de ani nu stă niciodată departe de titlurile din presă, din moment ce fie agentul său, fie tatăl, antrenori sau foști jucători de națională din România își spun constant părerea despre viitorul lui Ianis.

 

După ce a refuzat o ofertă de la Rapid, Ianis a revenit de unde a plecat în ceea ce privește viitorul său la Rangers, iar tatăl său și-a exprimat din nou părerea.

 

Ianis trebuie să lase fotbalul să vorbească. Aceste lucruri nu îl ajută cu nimic. Hagi, în cel mai bun sezon al său de la Rangers, a fost foarte bun și chiar a fost premiat ca cel mai bun tânăr jucător, dar n-a fost niciodată 'cel mai bun jucător' (n.r. cum a susținut tatăl său).

 

Citind printre rânduri, Gheorghe pare că emite multă frustrare legat de cum a fost gestionat fiul său după accidentare. Singura întâlnire dintre antrenorul Philippe Clement și tatăl lui Hagi a fost înainte de EURO.

 

După spusele lui Clement, Ianis a decis că viitorul său e în altă parte, o înțelegere de comun acord, din cauza contractului său (n.r. salariul i se mărește cu 7.000 de euro pe săptămână dacă mai joacă un meci la echipa mare) și a sistemului de joc, care nu i se potrivește.

 

Antrenorul lui Rangers ar putea folosi banii pe Ianis pentru a reinvesti, dar va trebui să ia o decizie dacă jucătorul rămâne la club. E o situație față de care nu prea are ce să facă și care îl frustrează enorm pe Clement.

 

Ce trebuie să facă Ianis, dacă primește altă șansă, e să se concentreze la fotbal, să muncească din greu la antrenamente și să se asigure că sfătuitorii săi și tatăl său îl lasă pe el să vorbească, pe teren, în loc să o facă ei”, au scris cei de la Rangers News.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News