Fotbal Extern· 1 min citire

Ce mesaj i-a transmis Jurgen Klopp lui Mohamed Salah înainte de Cupa Africii: ”Ar fi o minciună”

Jurgen Klopp. Foto: Profimedia

Jurgen Klopp. Foto: Profimedia

Scris de Popescu Mihai Publicat: 5 ian. 2024, 16:50

Jurgen Klopp nu va mai conta în perioada următoare pe Mohamed Salah și Wataru Endo, care se vor alătura echipelor naționale.

Astfel, Salah va evolua alături de Egipt la Cupa Africii pe Națiuni, iar Endo va juca pentru Japonia în Cupa Asiei.

Jurgen Klopp a declarat că ar vrea ca Egiptul și Japonia să fie eliminate din faza grupelor, iar cei doi jucători să revină la Liverpool cât mai repede.

”Am spus că dacă le-aș ura noroc ar fi o minciună. Să sperăm că vor fi eliminați în faza grupelor, dar probabil că nu este posibil. Mult noroc și sperăm că se vor întoarce sănătoși.

Sunt destul de sigur că vom găsi o modalitate (n.r. să îi înlocuim). Alți jucători pot juca pe acea poziție, dar nu ca Salah. Nu este posibil”, a declarat Jurgen Klopp, potrivit Eurosport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News