Real Madrid a făcut încă ”un pas greșit” și a remizat, în deplasare, scor 1-1, cu Las Palmas, în etapa a 3-a din La Liga.
Deși l-au avut integralist pe super-starul francez Kylian Mbappe (25 de ani), ”Galacticii” nu au reușit să pună mâna pe cele trei puncte și au înregistrat al doilea semi-eșec din acest sezon, după egalul 1-1 cu Mallorca.
Chiar dacă a fost titularizat de Carlo Ancelotti, Mbappe, cel care în sezonul trecut a avut evoluții excelente pentru Paris Saint-Germain, nu s-a făcut remarcat în atacul ”los blancos” și, astfel, a bifat a treilea meci consecutiv fără gol marcat în La Liga, competiție în care până acum nu a izbutit să înscrie.
Evoluția lui Mbappe din meciul cu Las Palmas a fost analizată de presa iberică, care i-a oferit o notă mică starului francez.
La scurt timp după remiza ”Galacticilor” cu Las Palmas. jurnaliștii iberici de la Marca i-au oferit lui Mbappe nota 4 pentru prestația din acest meci, în care francezul nu a reușit să contribuie în mod direct la vreun gol marcat de campioana Europei.
”Francezul a început motivat, în căutarea primului său gol în La Liga cu Real Madrid. Dar nu a reușit, cu toate că a avut o ocazie încă din startul meciului. Și-a îmbunătățit puțin jocul în repriza secundă, dar nu a reușit să trimită mingea în plasă”, au scris spaniolii de la Marca despre Mbappe.