Fotbal Extern· 2 min citire

Ce scrie presa din Marea Britanie despre transferul lui Zouma la CFR Cluj

Kurt Zouma, sursă foto: Profimedia

Kurt Zouma, sursă foto: Profimedia

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 4 sept. 2025, 10:07

CFR Cluj a reușit una dintre cele mai spectaculoase mutări ale perioadei de mercato: Kurt Zouma (30 de ani), fost câștigător al Ligii Campionilor cu Chelsea, a semnat un contract valabil pe doi ani cu vicecampioana României, cu opțiune de prelungire pentru încă doi.

Mutarea a luat prin surprindere presa internațională, mai ales pe jurnaliștii britanici de la The Sun, care au descris transferul drept „șocant” și „bizar”.

Zouma a venit liber de contract, după despărțirea de West Ham în luna iunie. Conform presei din Anglia, aducerea sa la Cluj a fost posibilă și datorită implicării lui Mikael Silvestre, fost jucător la Arsenal și Manchester United, care urmează să devină director sportiv al clubului ardelean.

„Zou ce?! Kurt Zouma, transfer bizar în România, după ce fostul star de la Manchester United și Arsenal l-a convins să facă pasul”, au titrat cei de la The Sun.

„Mutare-șoc pentru Kurt Zouma, care a semnat cu formația românească CFR Cluj”, au adăugat englezii, subliniind că venirea sa în SuperLiga marchează o surpriză pe final de mercato.

Zouma, care are în palmares trofee majore în Anglia și în Europa, inclusiv Champions League cu Chelsea, reprezintă unul dintre cele mai sonore nume aduse vreodată în fotbalul românesc.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News