Fotbal Extern· 1 min citire

Ce spune Ancelotti despre acuzațiile care l-ar putea duce la închisoare

Carlo Ancelotti

Carlo Ancelotti

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 7 mar. 2024, 12:08

Parchetul Provincial din Madrid a cerut patru ani și nouă luni de închisoare pentru Carlo Ancelotti, acuzat de fraudă fiscală în valoare de peste un milion de euro în anii 2014 și 2015, însă antrenorul echipei Real Madrid a afirmat că este calm, în așteptarea procesului, a cărui dată nu se cunoaște încă.

"Este o poveste veche, care sper să se rezolve în curând", a declarat antrenorul italian în vârstă de 64 de ani, miercuri seara, după remiza 1-1 cu RB Leipzig, care a dus Real Madrid în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

"Nu am nicio problemă, sunt foarte calm în această privință. Singura mea problemă în acest moment este că echipa mea trebuie să joace mai bine", a spus Ancelotti.

Într-un comunicat, procuratura a precizat că "solicită patru ani și nouă luni de închisoare" împotriva antrenorului, acuzat că a fraudat Fiscul spaniol cu peste un milion de euro în anii 2014 și 2015.

Potrivit Marca, el nu și-a declarat veniturile din drepturi de imagine.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News