Fotbal Extern· 2 min citire

Ce spune Florin Niță despre posibilitatea revenirii în Liga 1: "Nu mi-a plăcut că am fost scos țap ispășitor"

Nita

Nita

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 14 ian. 2022, 20:19

Florin Niță, portarul echipei naționale de fotbal a României, a vorbit despre situația de la Sparta Praga, dar și despre ce îl nemulțumește cel mai mult. 

”Traficul de pe DN1. Și nu exagerez cu nimic. Am făcut aproape 3 ore între Predeal și Sinaia, că mă gândesc că mai bine îți iei tren și nu mai ai probleme. Este uluitor”, a spus Niță, în momentul în care a fost întrebat ce îl deranjează în țara noastră, pentru revista 100% Sport.

Niță s-a transferat de la FCSB în Cehia în urmă cu 4 ani, iar portarul a exclus o eventuală revenire în Liga 1.

”Nu a fost foarte bine pe final de an, nu mi-a plăcut că am fost scos țap ispășitor după un meci. Eu sper că totul o să fie bine și că voi reveni titular la Praga. Sigur că m-am acomodat într-un oraș atât de frumos, cu o istorie fantastică. 

Momentan nu este cazul să mă gândesc la acest aspect (n.r - revenirea în Liga 1). Mă simt bine unde sunt și cred că e bine să las lucrurile așa cum sunt, nu să forțez eu mâna destinului”, a mai spus Niță.

Niță este evaluat de site-ul Transfermarkt la 1,5 milioane de euro.

Florin Niță, sursa foto: frf.ro

Citește și Unui cunoscut fotbalist, cotat la 70 de milioane de euro, i s-a descoperit o inflamație a inimii

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News