Marius Șumudică traversează o perioadă dificilă cu lotul său din Arabia Saudită.
El a declarat că nu va putea face niciun transfer până în sezonul următor, deoarece transferurile sunt blocate.
Șumudică a mai dezvăluit că speră ca Al-Raed să își păstreze locul în prima ligă.
"Nu știu ce se va întâmpla cu noi. Avem transferurile blocate. Am șase jucători accidentați și aici staff-ul este ieșit din discuții. Sunt probleme de articulații, de operații, care nu țin de noi. Ăsta a fost norocul meu în ghilimele, să spun așa.
Joc cu unii jucători care jucau anul trecut sau erau rezerve și a trebuit să-i schimb cu cinci, șase jucători ca și cum ar fi titulari și e destul de greu. Practic eu stau în doi fundași centrali. Mâine (n.r. - sâmbătă) este ultima zi de transferuri în Arabia Saudită, dar am fost anunțat că nu se vor deschide transferurile.
Mi s-a spus să iau jucători de la academie. Sper să rămânem în prima liga să nu avem niciun fel de problemă, dar la anul se va da drumul la opt străini în primii și doar trei localnici și atunci va trebui să-ți aduci jucători buni care să facă diferența", a declarat Marius Șumudică.