Fotbal Extern· 2 min citire

Ce spune Mbappe despre perioada în care Messi a evoluat la PSG

Champions League rămâne obiectivul principal al lui PSG, recunoaște Lionel Messi

Champions League rămâne obiectivul principal al lui PSG, recunoaște Lionel Messi

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 14 iun. 2023, 12:37

Starul Lionel Messi, căpitanul campioanei mondiale Argentina, nu s-a bucurat de respectul pe care îl merita în Franța, în perioada în care a evoluat sub culorile clubului de fotbal Paris Saint-Germain, consideră fostul său coechipier Kylian Mbappe.

"Vorbim probabil despre cel mai bun jucător din istoria fotbalului. Nu este niciodată o veste bună când pleacă un jucător ca Messi. Personal, nu am înțeles de ce această plecare a stârnit atâtea reacții. Vorbim despre Messi. Trebuie respectat, iar în Franța nu a avut respectul pe care îl merita. E păcat, dar așa este. Va trebui să facem tot posibilul pentru a-l înlocui" a declarat Mbappe într-un interviu acordat cotidianului italian Gazzetta dello Sport.

Messi a evoluat timp de două sezoane la PSG, iar contractul său cu clubul parizian a expirat în această vară. Argentinianul a anunțat recent că a decis să plece din Europa, urmând să-și continue cariera în Liga nord-americană de fotbal (MLS), la echipa Inter Miami, al cărei președinte și coproprietar este fostul internațional englez David Beckham.

Coechipieri la PSG, Lionel Messi și Kylian Mbappe au fost rivali în finala Cupei Mondiale 2022 din Qatar, în care Argentina a învins Franța la loviturile de departajare, în luna decembrie.

În cadrul aceluiași interviu, Mbappe a reamintit că este "fan al echipei AC Milan" și a ținut să-i aducă un omagiu fostului patron al "rossonerilor", Silvio Berlusconi, care a decedat luni, la vârsta de 86 de ani. "Este o mare pierdere pentru întregul fotbal. A fost un președinte emblematic, care a construit marele Milan, care m-a făcut să visez când eram mic".

Mbappe a cerut, totodată, o "schimbare a lucrurilor" pentru a lupta împotriva rasismului pe stadioane, după insultele care i-au vizat recent pe belgianul Romelu Lukaku (Inter Milano), în Italia, și brazilianul Vinicius Junior (Real Madrid), în Spania. Potrivit francezului, este nevoie de o reacție unanimă atunci când apare acest tip de comportament. "Toți trebuie să ieșim de pe teren. Dacă ieșim, se va înțelege că situația este gravă. A te plânge nu mai este suficient", susține căpitanul Les Bleus, care dorește "mai multă solidaritate între jucători".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News