Fotbal Extern· 1 min citire

Ce viitor mai are Florinel Coman la Cagliari

Florinel Coman

Florinel Coman

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 21 mar. 2025, 09:49

Presa din Italia a scris despre posibilitatea ca Florinel Coman (26 de ani) să rămână la Cagliari și din vară. Aripa stângă joacă în Serie A sub formă de împrumut.

Florinel Coman aparține de Al Gharafa (Qatar), clubul care îl transfera de la FCSB vara trecută. Românul a fost împrumutat la Cagliari în luna februarie, însă în contract nu există și o opțiune pentru un transfer definitiv.

Ținând cont de startul bun al românului, care a marcat chiar la debut, italienii se așteaptă ca în vară cei de la Cagliari să încerce să îl cumpere pe Coman.

„Coman a ajuns la Cagliari sub formă de împrumut, venind de la Al Gharafa. Impactul său înainte de accidentare a fost excelent. Conducerea clubului din Sardinia nu a putut include o clauză de cumpărare din cauza timpului scurt în care negocierile s-au desfășurat.

Dar în iunie, totul sugerează că cei de la Cagliari intenționează să negocieze un transfer definitiv”, au scris italienii de la tuttomercatoweb.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News