Fostul arbitru tunisian Ali Bin Nasser va scoate la licitație mingea cu care Diego Maradona a marcat celebrul gol cu „Mâna lui Dumnezeu”.
Mingea cu care Diego Maradona a marcat golul cu „mâna lui Dumnezeu” va fi scoasă la licitație
Pe 22 iunie 1986 a avut loc unul dintre meciurile de fotbal care nu va fi uitat niciodată. Argentina învingea Anglia cu 2-1 în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Mexic și se califica în penultimul act.
Ambele goluri ale echipei sud-americane au fost marcate de celebrul Diego Maradona. În minutul 51 a trimis mingea în poartă cu mâna, susținând, ulterior, că a înscris cu „mâna lui Dumnezeu”.
După cinci minute, a primit mingea la mijlocul terenului, a driblat toți jucători adverși întâlniți în cale, după care a înscris în poarta goală. Respectiva reușită este cunoscută drept „golul secolului”.
Arbitrul acelui meci, tunisian Ali Bin Nasser, care a recunoscut că nu a putut observa hențul de la primul gol și s-a bazat pe tușierul de pe acea parte, va scoate mingea la licitație.
„Mingea este parte a istoriei fotbalului internațional. Simt că este momentul potrivit să o împărtășesc c toată lumea. Sper că persoana care o va cumpăra este în situația de a putea să o expună cumva pentru public”, a declarat Bin Nasser, conform goal.com.
Licitația, organizată de casa Graham Budd, va avea loc la 16 noiembrie. Doritorii își pot înregistra online ofertele începând cu 28 octombrie. Vor mai fi scoase la vânare tricoul purtat de Nasser la acel meci și un altul, al lui Maradona, cu autograful regretatului star argentinian, primit cadou de arbitru.
Diego Maradona a încetat din viață în noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani.