Lamine Yamal, în vârstă de 16 ani a fost titular la Barcelona în meciul cu Porto, de aseară, din Champions League. Puștiul-minune al catalanilor a bifat prin această titularizare și un record absolut în cea mai prestigioasă întrecere intercluburi din lumea fotbalului.
Yamal a devenit, la 16 ani și 83 de zile, cel mai tânăr titular din istoria Champions League, de când fosta "Cupa Campionilor Europeni" și-a schimbat formatul (1992).
Tânărul atacant l-a depășit în acest clasament pe Celestine Babayaro, care era cu doar trei zile mai ”bătrân” în 1994, atunci când a fost titularizat de Anderlecht.
Yamal, care a intrat în a doua repriză la meciul precedent, cu Antwerp, scor 5-0, putea deveni și cel mai tânăr debutant din istoria UCL, însă nu l-a depășit pe Youssoufa Moukoko, starul Borussiei Dortmund (16 ani și 18 zile, față de 16 ani și 68 de zile).
Cum arată topul celor mai tineri debutanți titulari în Liga Campionilor:
Lamine Yamal (Barcelona) - 16 ani și 83 de zile
Celestine Babayaro (Anderlecht) - 16 ani și 86 de zile
Youri Tielemans (Anderlecht) - 16 ani și 148 de zile
Ansu Fati (Barcelona) - 16 ani și 321 de zile
Anthony Vanden Borre (Anderlecht) - 16 ani și 326 de zile
https://www.youtube.com/watch?v=MZ5z-dLhjUE&ab_channel=FCBarcelona