Antrenorul francez Wilfried Nancy a fost concediat de clubul scoțian Celtic Glasgow, a anunțat luni gruparea din Scottish Premiership.
Semnase un contract pe doi ani și jumătate
Wilfried Nancy (48 de ani) preluase conducerea lui Celtic în 4 ianuarie, urmându-i lui Martin O’Neill, dar sub mandatul său alb-verzii au avut un traseu dezastruos.
Celtic a pierdut șase din cele opt meciuri disputate sub conducerea lui Nancy, ultimul fiind chiar dervy-ul cuy Glasgow Rangers, jucat sâmbătă și încheiat cu victoria rivalilor istorici, 3-1.
Wilfried Nancy pleacă deci după doar opt meciuri, deși semnase un contract pe doi ani și jumătate, iar odată cu el vor pleca și asistenții săi, Kwame Ampadu, Jules Gueguen și Maxime Chalier.
Celtic a anunțat în comunicatul oficial că fanii vor fi înștiințați despre modul cum vor evolua lucrurile, fără să dezvăluie numele antrenorului care va prelua echipa.