După ce a fost accidentat grav de Gianluigi Donnarumma în timpul Cupei Mondiale a Cluburilor, Jamal Musiala a dat vești liniștitoare în social media.
„Nu este vina nimănui, astfel de situații se întâmplă”, îl apără Musiala pe Donnarumma
Jucătorul echipei Bayern München a cerut să nu se dea vina pe portarul Gianluigi Donnarumma (PSG) pentru accidentarea sa, relatează L'Equipe.
Jamal Musiala, accidentat în urmă cu câteva zile în meciul împotriva Paris Saint-Germain din sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor, a vorbit pentru prima dată după operația reușită de acum câteva zile.
Internaționalul german (40 de selecții) a mulțumit mai întâi pentru „dragostea și sprijinul” primite din partea fanilor, în condițiile în care absența sa este estimată, pentru moment, la patru-cinci luni.
„Este emoționant să vezi cât de mult se poate uni lumea fotbalului în momente ca acesta, și apreciez enorm acest lucru”, a declarat el în videoclipul publicat pe rețelele sociale.
Apoi a anunțat că operația a decurs bine și că se simte bine, înainte de a reveni asupra criticilor aduse lui Gianluigi Donnarumma, acuzat că i-a provocat accidentarea.
„Am vrut să spun că nu este vina nimănui, astfel de situații se întâmplă”, a explicat el.
„Voi profita de această perioadă pentru a-mi recăpăta forțele și energia pozitivă”, a mai transmis fotbalistul.