Fotbal Extern· 1 min citire

Cine este cel mai bine plătit antrenor în fotbalul european

BANI. FOTO: PROFIMEDIA IMAGES

BANI. FOTO: PROFIMEDIA IMAGES

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 22 mar. 2022, 20:09

Antrenorul echipei Atletico Madrid, argentinianul Diego Simeone, este cel mai bine plătit antrenor din fotbalul european, cu un salariul lunar brut de 3,3 milioane de euro, potrivit publicației L'Equipe, citată de news.ro.

Diego Simeone antrenează echipa din capitala Spaniei de un deceniu. Acesta a câștigat  două titluri în La Liga, câte un trofeu al Copa del Rey și Supercupa Spaniei, două titluri în Europa League și două Supercupe ale Europei.

De asemenea, el a condus Atletico la două finale ale Ligii Campionilor în 2014 și 2016, ambele fiind pierdute în fața marii rivale, Real Madrid, la Lisabona și la Milano.

Diego Simeone

Antrenorul echipei Manchester City, Pep Guardiola îl urmează în această ierarhie, cu 1,89 de milioane de euro, iar podiumul este completat de Jurgen Klopp de la Liverpool, cu 1,49 milioane de euro, și de Antonio Conte de la Tottenham, tot cu 1,49 de milioane de euro.

Tehnicianul formației Juventus, Massimiliano Allegri, este cel mai bine plătit antrenor din Italia, cu 1,17 milioane de euro, iar în Germania, Julian Nagelsmann câștigă cel mai mult, 666.000 de euro.

Citește și FIFA a anunțat procedura tragerii la sorți a grupelor Cupei Mondiale din Qatar

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News