Fotbal Extern· 2 min citire

Cine este următoarea adversară a FCSB-ului în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor

FCSB

FCSB

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 16 iul. 2025, 07:37

FCSB s-a calificat cu mari emoții în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după ce a trecut cu 4-3 la general de Inter Club d'Escaldes. În următoarea fază, campioana României va întâlni formația Shkendija, campioana Macedoniei de Nord, care a eliminat-o pe The New Saints cu scorul de 2-1 la general.

Shkendija Tetovo are în palmares cinci titluri naționale, cel mai recent obținut în sezonul trecut, după o pauză de doi ani de la precedenta performanță, datând din 2021. Primul titlu din istoria clubului a fost câștigat în 2011.

Adversara FCSB-ului are un lot evaluat la aproximativ 5,1 milioane de euro, de circa zece ori mai puțin decât valoarea totală a lotului campioanei României. Cel mai bine cotat jucător al macedonenilor este Klisman Cake, estimat la 600.000 de euro, în timp ce FCSB îl are în frunte pe Darius Olaru, cotat la 7,5 milioane de euro.

În sezonul recent încheiat, Shkendija a cucerit titlul cu un avans minim de doar trei puncte față de Sileks, ocupanta locului secund. Fondat în 1979, clubul își dispută meciurile pe un stadion inaugurat în 2016, cu o capacitate de 15.000 de locuri. În palmares mai figurează două Cupe ale Macedoniei și o Supercupă.

Totuși, Shkendija nu a reușit niciodată să ajungă în grupele unei competiții europene. În stagiunea trecută, a fost eliminată în turul al doilea preliminar al Conference League de formația armeană Noah, după două înfrângeri, 1-2 și 0-2.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News