Fotbal Extern· 2 min citire

Comparația făcută de Pep Guardiola înaintea turnirului decisiv cu Liverpool: "Am trăit această situație și acolo"

Jurgen Klopp și Pep Guardiola, pe margine la un meci al echipelor pe care le antrenează

Jurgen Klopp și Pep Guardiola, pe margine la un meci al echipelor pe care le antrenează

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 9 apr. 2022, 17:35

Manchester City și Liverpool se întâlnesc duminică în etapa a 32-a din Premier League, cele două fiind despățite în clasament de un singur punct, înaintea întâlnirii directe. 

Dacă anul trecut, formația lui Klopp nu a contat în lupta pentru titlu, din cauza unui sezon mult sub așteptări, cormoranii se luptă din nou pentru supremație, una pierdută în 2021 chiar în dauna "cetățenilor", pregătiți de Pep Guardiola. Rivalitatea dintre cele două cluburi a fost una de tradiție în ultimii ani, de când trupa din orașul Beatlesilor a devenit o forță în mandatul managerului neamț. Această concurență teribilă îi amintește lui Guardiola de partidele pe viață și pe moarte din La Liga.

Am trăit această situație la Barcelona. Întotdeauna a fost așa împotriva celor din Madrid, uneori chiar împotriva lui Atletico, bineînțeles. Dar, în mod normal, Barca lupta așa cu Real Madrid. Aici erau întotdeauna cinci sau șase echipe, dar în ultimii cinci ani, au fost doar două. Aceasta este realitatea din Premier League, arată consistența ambelor echipe.

city liverpool

CITEȘTE ȘI -->> Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce și-a serbat aniversarea: „Mi-am pus dorința pentru anul acesta”

Ceea ce este sigur este că Liverpool și Manchester City, în ultimii ani, au ridicat ștacheta, au ridicat nivelul pe care trebui să îl atingă celelalte echipe. Ne-am forțat mult unii pe alții, iar celelalte echipe și-au dat seama că trebuie să forțeze mai mult pentru a ne urmări. În ultimii cinci ani, doar într-un sezon au fost puțin mai jos, în stagiunea trecută, pentru că au avut accidentări. Dar ambele echipe au fost acolo în această jumătate de deceniu, luptând una cu cealaltă”, a precizat antrenorul de 51 de ani, citat de The Sun. 

Manchester City și Liverpool vor fi pentru a doua oară față în față în acest sezon, după confruntarea din tur de pe Anfiled Road, încheiată la egalitate, 2-2. După duelul de mâine, cele două se vor duela și pentur un loc în finala Cupei Angliei, în partida programnată sâmbătă viitoare, de această dată pe Wembley Stadium. De asemenea, Guardiola și Klopp vor mai putea fi față în față și în finala Ligii Campionilor, dacă cele două își depășesc rivalele de pe traseu.

CITEȘTE ȘI -->> Pep Guardiola, la un pas să preia o echipă națională de top! Contractul pus la bătaie, greu de refuzat

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News