Fotbal Extern· 2 min citire

Continuă scandalul pornit la meciul Atletico - Real Madrid. Simeone cere sancțiuni pentru unii fotbaliști

Simeone

Simeone

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 1 oct. 2024, 14:13

Partida dintre Atletico și Real Madrid a fost întreruptă timp de cinsprezece minute, la scurt timp după ce trupa antrenată de Carlo Ancelotti a reușit să deschidă scorul prin Eder Militao, în minutul 64.

Mai mulți susținători ai celor de la Atletico au aruncat cu diverse obiecte în careul Realului, vizându-l pe portarul Thibaut Courtouis. Arbitrul partidei a trimis echipele la vestiare.

În cele din urmă spiritele s-au calmat, jucătorii au revenit pe teren, iar elevii lui Simeone a reușit să egaleze prin Angel Coreea, în minutul 90+5.

La finalul jocului, Simeone a comentat scenele provocate de fanii echipei sale și a cerut sancțiuni pentru aceștia.

„Oamenii care au aruncat acele brichete, așa cum s-a întâmplat pe «Bernabeu», când Courtois era jucătorul nostru și a primit o brichetă în cap, nu sunt în regulă.

Nu ajută când noi subestimăm oamenii, îi provocăm, iar aceștia au tendința să se înfurie. Bineînțeles că nu este justificată reacția suporterilor, dar nici să pozăm mereu în victime.

Trebuie să încercăm și noi să fim calmi, să înțelegem situațiile, că poți sărbători un gol, dar nu sărbătorindu-l uitându-te spre tribune, agitând fanii, făcând gesturi… pentru că atunci oamenii se înfurie.

Pentru cei care au comis acele incidente în tribune, clubul va trebui să ia o decizie. Nu avem nevoie de acei suporteri în tribune. Avem nevoie de cei care ne susțin, de cei care ne însoțesc și de cei care se gândesc la club.

Ar trebui avertizați și cei care îi incită pe suporteri.

Cel care aruncă bricheta ar trebui sancționat, dar și cel care provoacă trebuie pedepsit”, a declarat Diego Simeone la finalul jocului, potrivit AS.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News