Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) va examina pe 11 și 12 iulie litigiul dintre Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) și promotorii Super Ligii, efemerul proiect de competiție privată care a bulversat lumea fotbalului european anul trecut, informează AFP.
"UEFA confirmă că fost notificată" de CJUE că 'audierea în afacerea sa va avea loc pe 11 și 12 iulie", a anunțat un purtător de cuvânt al instanței europene.
Justiția europeană va comunica verdictul său la o dată ulterioară, ținând cont de miza pentru forul fotbalistic continental și, mai ales, pentru sportul profesionist din Europa, bazat pe rolul central al organismelor europene și pe competițiile deschise, conform principiului promovare-retrogradare.
Sesizată anul trecut de către un judecător din Madrid, CJUE va trebui să determine dacă UEFA abuzează de "poziția sa dominantă", pretinzând sancționarea promotorilor unui turneu concurent Ligii Campionilor, confruntând deci modelul său sportiv cu dreptul european în materie de concurență.
Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat luna trecută că forul continental nu este în postura de "monopol", pentru că "nimeni nu este obligat să dispute competițiile noastre" și "nicio federația nu este constrânsă să fie membră a UEFA".
În luna aprilie a anului trecut, douăsprezece cluburi de top din fotbalul european au anunțat crearea unei Super Ligi europene închise. În urma valului de critici venite din partea suporterilor, a federațiilor și ligilor lor naționale, precum și a responsabililor forului continental, nouă dintre aceste cluburi s-au retras din acest proiect, căruia i-au rămas fidele doar Real Madrid, FC Barcelona și Juventus Torino.