Fotbal Extern· 2 min citire

Convocarea lui Andrea Compagno la naționala Italiei, criticată de presa din peninsulă: „Este o adevărată dramă”

Andrea Compagno

Andrea Compagno

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 12 mar. 2023, 17:28

Atacantul italian al lui FCSB Andrea Compagno a fost convocat de Roberto Mancini pe lista lărgită pentru debutul preliminariilor CE 2024.

„Este o adevărată dramă”, scrie presa italiană după convocarea lui Andrea Compagno

Nu este sigur dacă jucătorul va rămâne și pe lista finală, dar presa din Italia l-a criticat dur pe selecționer. „Convocările disperate ale lui Roberto Mancini pun pe hârtie drama fotbalului italian. Ca fotbalist, a jucat alături de de Gianluca Vialli și Christian Vieri.

Răsfățat ca antrenor cu Adriano, Ibrahimovic, Balotelli, Drogba și Aguero, acum Mancini se vede nevoit să petreacă săptămâni întregi răscolind categoriile inferioare și cele mai improbabile ligi pentru a găsi un atacant decent pentru naționala azzurra.

Rezultatul? A ajuns să-l cheme pe Mateo Retegui, originar din Argentina, care a marcat șase goluri în șase meciuri în acest sezon pentru Tigre, sau chiar pe Andrea Compagno, un 'bomber' din România, la Steaua București (n.r. – FCSB), după ce a petrecut ceva timp în Serie D și San Marino.

Înainte era o problemă, acum este o adevărată dramă: fotbalul italian nu mai produce atacanți. Ultimele convocări demonstrează acest lucru”, au notat cei de la Il Fatto Quotidiano.

În acest sezon, Compagno a marcat 16 goluri, dintre care 5 pentru FC U Craiova 1948 și 11 pentru FCSB. Jumătate din reușite au fost din lovituri de la 11m.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News