Se spune că perioadele de criză pot scoate din oameni atât ce este mai rău, cât și ce este mai bun. În cazul lui Cristiano Ronaldo, criza pandemiei de coronavirus a fost încă o situație în care portughezul și-a dovedit generozitatea fără limită.
Aflat în izolare la el acasă, în Insula Madeira, starul lui Juventus a decis să ajute două spitale importante din Lisabona și Porto.
Alături de agentul său, Jorge Mendes, Ronaldo a dotat Spitalul Santa Maria din Lisabona cu mai multe paturi, monitoare cardiace, perfuzii, aparate de respirat, dar și cu alte materiale medicale indispensabile în lupta pentru tratarea coronavirus. În schimb, managementul spitalului din Lisabona a decis ca cele două saloane să poarte de acum numele celor doi.
La Spitalul San Antonio, din Porto, Ronaldo a ajutat la înființarea a 15 posturi noi de terapie intensivă. Alături de agentul său, portughezul a contribuit și cu aparatură medicală și materiale sanitare noi.
1 milion de euro a totalizat donația oferită de Cristiano Ronaldo celor două spitale din Portugalia.
Ronaldo a plecat din Italia în urmă cu două săptămâni, după ce mama sa a acuzat probleme de sănătate. A rămas alături de familie în izolare după izbucnirea pandemiei de coronavirus.
https://www.instagram.com/p/B9_4fMGAD4S/