Fost jucător al lui Real Madrid, Fernando Sanz a vorbit la superlativ despre Cosmin Contra. Actual director al departamentului Relații Instituționale Internaționale din cadrul La Liga, Sanz crede că fostul selecționer se încadrează perfect în profilul ambasadorului campionatului spaniol.
Sanz conduce un program numit "Ambasadori și Legende", al cărui obiectiv este să promoveze campionatul spaniol prin intermediul foștilor jucători de renume din La Liga.
Fernando Sanz a participat la o conferință on-line alături de ambasadori actuali ai La Liga, precum Diego Forlan, Javier Mascherano, Frederic Kanoute, Marcos Senna, Luis Garcia, Xabi Prieto, Aritz Aduriz sau Gaizka Mendieta.
„Desigur că Cosmin este un fost jucător care a evoluat multe sezoane în LaLiga. Este foarte cunoscut și admirat în țara sa, în România. Normal că toți acești jucători, care au avut o carieră importantă în LaLiga, pot face parte din echipa de ambasadori, de ce nu? Categoric, da” - a răspuns Sanz la întrebarea Pro Sport legată de Cosmin Contra.
Cosmin Contra a evoluat timp de 11 ani în campionatul spaniol, la Alaves, Atletico Madrid și Getafe.