Cosmin Contra (49 de ani), fostul selecționer al României, ultima oară antrenor la Damac (Arabia Saudită), ar putea reveni pe banca tehnică, tot în Asia, însă la o formație mult mai slab cotată, în liga a 3-a din Arabia. Este vorba despre Al-Draih.
Potrivit celor de la RiyadahScoop, Al-Draih se află pe primul loc în a treia ligă din Arabia Saudită, cu 74 de puncte, 15 în plus față de ocupanta locului 2, iar promovarea reprezintă o chestiune de timp.
Sursa citată notează că fostului selecționer i s-a propus o înțelegere valabilă pe două sezoane. Tehnicianul român ar urma să primească 3 milioane de dolari pentru fiecare sezon (aprox. 2.77 milioane de euro).