Fotbal Extern· 2 min citire

Cosmin Olăroiu revine în antrenorat după șapte luni: "Au ajuns la un acord!"

Cosmin Olăroiu revine în antrenorat după șapte luni: "Au ajuns la un acord!"

Cosmin Olăroiu revine în antrenorat după șapte luni: "Au ajuns la un acord!"

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 22 sept. 2021, 18:30

Tehnicianul în vârstă de 51 de ani a devenit unul dintre cei mai valoroși antrenori români, iar performanțele sale din străinătate i-au adus o întreagă avere de-a lungul timpului!

Cosmin Olăroiu a fost liber de angajament în ultimele luni, după despărțirea de chinezii de la Jiangsu Suning. Acesta s-a aflat o bună perioadă de timp în România, unde a așteptat o ofertă concretă pentru a reveni pe marginea terenului, însă, acum, presa din străinătate a făcut marele anunț.

Potrivit jurnaliștilor din zona Golfului, Olăroiu s-a înțeles cu Al Nassr, club care a fost interesat de serviciile sale încă de acum câteva luni. Cele două părți pare că s-au înțeles în privința contractului, după mai multe zile de negocieri.

Cosmin Olăroiu

"Conducerea lui Al Nassr a ajuns la un acord cu Cosmin, ca antrenorul român să preia responsabilitatea asupra echipei în perioada următoare", scrie presa din Arabia Saudită.

Cosmin Olăroiu a plecat din România în anul 2007, atunci când a decis să părăsească FCSB și să meargă în zona Golfului, acolo unde a semnat un contract cu Al Hilal. Olăroiu a câștigat mai multe trofee în zona arabă și chiar a fost numit ca selecționer al primei reprezentative a Arabiei Saudite în anul 2014.

FC Național, Poli Timișoara, FCSB, Al-Hilal, Al-Ain, Al-Ahli, Shabab Dubai și Jiangsu Suning sunt echipele pe care le-a pregătit antrenorul în vârstă de 51 de de-a lungul timpului.

Citește și SALARIU FABULOS CERUT DE COSMIN OLĂROIU PENTRU A REVENI ÎN ARABIA SAUDITĂ

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News