Fotbal Extern· 1 min citire

Cristi Chivu a fost promovat în cadrul academiei Inter Milano

chivu

chivu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 11 iul. 2019, 16:33

Veste bună pentru Cristian Chivu! Fostul fundaș a fost promovat în cadrul academiei clubului Inter Milano și va antrena echipa sub 17 ani.

Chivu (38 de ani) a fost în ultimul an antrenorul echipei sub 14 ani a clubului Internazionale Milano.

Fostul căpitan al echipei naționale a debutat ca antrenor după ce și-a luat licența UEFA A, la Coverciano, pe 15 decembrie 2017. Anterior, a fost observator tehnic pentru UEFA.

"O nouă aventură și pentru Cristian Chivu, care va fi la conducerea echipei U17, după experiența pozitivă cu formația U14", a transmis clubul milanez, pe site-ul oficial.

chivu-inter

Cristi Chivu a jucat la Inter Milano între 2007 și 2014, reușind să câștige trei titluri în Serie A, două Cupe ale Italiei, două Supercupe, Liga Campionilor și Campionatul Mondial al Cluburilor în 2010.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News