Cristi Chivu (44 de ani) este noul antrenor al formației Parma, din Serie A.
„Parma înseamnă de zece ori mai mult decât Ajax”, șochează românul
El a susținut o conferință de presă, în care a vorbit despre obiectivele de la formația italiană.
„Din punctul meu de vedere, Parma înseamnă de zece ori mai mult decât Ajax. Am mult respect pentru Ajax, dar așa văd lucrurile acum.
Aceasta este abordarea mea. Este una pe care vreau să le-o transmit și jucătorilor mei. Parma este un club sănătos și un club frumos.
Să te afli la un asemenea club este ceva minunat, iar jucătorii trebuie să înțeleagă acest lucru și să fie recunoscători.
De-a lungul carierei de jucător am fost la echipe care luptau pentru trofee. La Roma am avut un sezon dificil și am ajuns în subsolul clasamentului, chiar riscând retrogradarea.
Nu vreau să vorbesc prea mult despre jucătorul Chivu, însă am multă experiență. Am jucat la echipe care au luptat pentru titluri.
Nu e nevoie să te lupți pentru evitarea retrogradării ca să te poți salva, atunci când ești antrenor. Sunt sigur că am calitățile necesare pentru a îndeplini acest obiectiv”, a declarat Cristi Chivu, în cadrul conferinței de presă.