Inter a transferat deja un jucător de la Parma în această vară, pe atacantul francez Ange-Yoan Bonny, dar Cristi Chivu dorește să aducă la echipă și un alt fotbalist cu care a lucrat în sezonul trecut.
„Cruciații” solicită însă o sumă importantă, iar în cazul în care mutarea nu se va finaliza, „nerazzurrii” s-ar putea reorienta către un jucător de la Genoa, formația patronată de Dan Șucu.
Cristi Chivu dorește să transfere un nou fotbalist de la Parma
Eliminată prematur de la Campionatul Mondial al Cluburilor de către formația braziliană Fluminense, Inter este cu gândul doar la următorul sezon.
Conducerea clubului dorește să întărească lotul în această vară, iar una dintre țintele „nerazzurrilor” este tânărul fundaș central Giovanni Leoni (18 ani), care a colaborat excelent cu Cristi Chivu în perioada petrecută de tehnician pe banca Parmei.
Conform Gazzetta dello Sport, Inter ar fi dispusă să achite 30 de milioane de euro în schimbul apărătorului, însă „cruciații” solicită o sumă mai mare.
„Clubul emilian nu renunță la cerința sa de 40 de milioane de euro, sumă considerată a fi excesivă de către Inter. Sau, mai degrabă, este o sumă care indică faptul că Parma nu dorește să îl vândă pe jucător. Dar Inter nu renunță.
Reprezentanții echipei sunt convinși că situația s-ar putea schimba. Leoni este considerat drept fundașul ideal de către toți cei de la Inter, din mai multe motive: calitatea, vârsta, dar și proveniența sa, ținând cont de faptul că preferința președintelui Marotta pentru jucători italieni a devenit proverbială.
De asemenea, jucătorul este cunoscut și apreciat de către Chivu, care l-a antrenat la Parma”, au transmis jurnaliștii italieni. Leoni a evoluat în 17 partide pentru Parma, 10 dintre ele sub comanda lui Cristi Chivu.