Cristiano Ronaldo a postat un mesaj de omagiu pentru Diogo Jota, coechipierul său din echipa națională a Portugaliei, care a murit la doar 28 ani într-un accident rutier. El a transmis familiei și soției lui Diogo Jota toată puterea din lume pentru a trece peste această tragedie.
„Nu are niciun sens. Nu demult eram împreună la echipa națională, abia te-ai căsătorit.. Familiei tale, soției și copiilor tăi, le transmit condoleanțele mele și le doresc toată puterea din lume”, a scris CR7 pe Instagram.
„Știu că vei fi mereu cu ei. Odihniți-vă în pace, Diogo și André. Tuturor ne va fi dor de voi”, a adăugat starul portughez.
Diogo Jota, fotbalistul portughez în vârstă de 28 de ani al echipei Liverpool, a murit joi dimineață într-un accident rutier în provincia spaniolă Zamora.
Jucătorul lui Liverpool a murit după ce mașina în care se afla împreună cu fratele său André, 26 de ani, de asemenea fotbalist profesionist la Penafiel, a ieșit de pe șosea și a luat foc.
Diogo Jota era în vacanță în Spania, deoarece Liverpool nu s-a calificat la Cupa Mondială a Cluburilor, care are loc în prezent în Statele Unite.