Cristiano Ronaldo analizează mai multe opțiuni cu privire la viitorul său și ar fi decis să rămână la actuala sa formație din zona Golfului doar în anumite condiții.
Cristiano Ronaldo impune noi condiții pentru a continua la Al-Nassr! Îl vrea alături pe un fost coleg de la Real Madrid
Devenit “rege” în Arabia Saudită, Cristiano Ronaldo caută să-și rezolve rapid situația încă incertă la nivel de club și plănuiește o serie de tratative cu ai săi conducători, dispuși să-i îndeplinească toate cerințele portughezului.
O prelungire cu Al-Nassr îi surâde marelui atacant, însă doar în baza anumitor condiții impuse pentru ca formația saudită să se poată bate de la egal la egal cu marile rivale la titlu proaspăt întărite, Al-Hilal sau Al-Ittihad.
Potrivit spaniolilor de la Marca, “CR7” solicită cu insistență aducerea bunului său prieten Casemiro, mijlocașul defensiv al lui Manchester United, fost coleg cu Ronaldo atât la Real Madrid, cât și pe Old Trafford.
Fotbalistul brazilian ar putea fi atras de o experiență în campionatul Arabiei, mai ales că actuala sa echipă trece printr-o perioadă nefastă din cauza rezultatelor înregistrate în Premier League și implicit a poziției din clasament.
Casemiro este plătit regește la Manchester United, unde încasează anual nu mai puțin de 18,2 milioane de lire sterline, echivalentul unei sume aproximative de 22 de milioane de euro, fiind astfel jucătorul cu cel mai mare salariu al “Diavolilor Roșii”