Fotbal Extern· 2 min citire

Cum a comentat Hansi Flick eșecul Germaniei cu Columbia (0-2): „Nu pot să le reproșez nimic jucătorilor!”

Hansi Flick

Hansi Flick

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 21 iun. 2023, 11:29

Germania va găzdui anul viitor Euro 2024. Campioana Mondială din 2014 tocmai ce a suferit o înfrângere în fața Comlumbiei (0-2).

Luis Diaz (54) și Juan Cuadrado (82 - p) sunt cei care au răpus echipa lui Hansi Flick. Iată cum a comentat selecționerul eșecul, care a bifat cel de-al 5-lea meci fără victorie de la părăsirea grupelor de la Mondialul din Qatar.

„Nu pot să le reproșez nimic jucătorilor!”

„Evident, sunt foarte dezamăgit că nu am putut aplica ceea ce ne-am propus să facem. Au fost lucruri pe care le-am încercat, dar ele s-au întors împotriva noastră. Ce pot să spun? Argumentele nu sunt în favoarea noastră în acest moment. Trebuie să analizăm și să ne învățăm lecția. Acesta este un cerc vicios pe care noi trebuie să-l spargem'', a spus Flick, după eșecul cu Columbia.

„Nu pot să le reproșez nimic jucătorilor, ei au avut dorință. Dar avem nevoie de mai multă viteză și de ritm în fața porții, nu am făcut destule pătrunderi în profunzime, ceea ce reprezintă forța noastră. În septembrie trebuie să venim cu o prestație diferită, să arătăm o altă voință. Vom vedea o echipă diferită și atunci vor începe să vină și rezultatele. Suntem convinși că avem o echipă bună și jucători buni'', a mai declarat selecționerul Germaniei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News