Fotbal Extern· 2 min citire

Cum a numit-o presa din Grecia pe FCSB după tragerea la sorți: e posibil un duel cu PAOK-ul lui Răzvan Lucescu

Alex Chipciu și Ciprian Marica s-au lămurit după Sparta Praga - FCSB. Ce urmează în Ghencea

Alex Chipciu și Ciprian Marica s-au lămurit după Sparta Praga - FCSB. Ce urmează în Ghencea

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 5 aug. 2024, 14:17

Dacă va reuși să treacă de Sparta Praga în turul trei preliminar, campioana României se va duela cu învingătoarea duelului Malmo - PAOK Salonic.

Cum a numit-o presa din Grecia pe FCSB după tragerea la sorți: e posibil un duel cu PAOK-ul lui Răzvan Lucescu

Presa din Grecia a reacționat imediat după ce s-a încheiat tragerea la sorți pentru play-off-ul Champions League. Astfel, în ultima manșă pentru accederea în grupă este posibil mult-așteptatul duel FCSB - PAOK, în cazul în care ambele reușesc să își depășească adversarii din turul trei, în speță Sparta Praga și Malmo.

”PAOK o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Sparta Praga și Steaua București în playoff-ul Ligii Campionilor, dacă trece de obstacolul de la Malmo în turul 3 preliminar.

Primul meci va avea loc la Toumba în perioada 20-21 august, în timp ce manșa secundă va avea loc în perioada 27-28 august”, au scris cei de la sport24gr.

”Formației lui Răzvan Lucescu i se cere mai întâi să treacă de obstacolul Malmo pentru a-și asigura locul în play-off-ul unei competiții de top, după care va întâlni câștigătoarea duelului Sparta Praga - FCSB”, a scris gazzetta.gr.

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu pleacă ușor favorită în duelul cu formația din Suedia, însă pentru campioana României se anunță o misiune mai dificilă cehii de la Sparta Praga, care au lot de două ori mai valoros.

Celelalte împerecheri play-off-ul Champions League

  • Young Boys - Galatasaray

  • Dinamo Zagreb - Qarabag sau Ludogorets

  • Midtjylland sau Ferencvaros - Slovan Bratislava sau APOEL

  • Jagiellonia Bialystok sau Bodo/Glimt - Steaua Roșie Belgrad

  • Malmo sau PAOK - Sparta Praga sau FCSB

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News