Fotbal Extern· 2 min citire

Cum a reacționat Cristian Romero după ce Messi l-a numit ”cel mai bun fundaș din lume”

romero

romero

Scris de Popescu Mihai Publicat: 12 sept. 2023, 11:36

Lionel Messi l-a lăudat pe coechipierul său, Cristian Romero pentru prestația pe care a avut în meciul Argentinei contra Ecuadorului, scor 1-0, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

Starul argentinian a declarat că Romero este ”cel mai bun fundaș central” din lume.

"Să-l am în spatele meu (n.r. pe Romero) este cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla. Mă forțează mereu să merg înainte, pentru că el vrea mereu să joace unu la unu cu adversarul său.

M-am obișnuit să nu mă uit în spatele meu și asta este foarte bine pentru un jucător de atac", a susținut Leo Messi despre compatriotul său, la finalul meciului cu Ecuador.

Drept urmare, Cristian Romero a oferit o primă reacție și a spus că se bucură de aprecierea colegilor săi și a antrenorului Lionel Scaloni.

"Sunt lucruri care vor rămâne în memoria mea pentru tot restul vieții. Nu mă așteptam la așa ceva. Întotdeauna încerci să profiți la maximum de oportunitatea pe care ți-o oferă antrenorul, de oportunitatea pe care mi-au oferit-o colegii mei din prima zi, că m-au primit cu afecțiunea cu care m-au primit.

Au multă încredere în mine și încerc să le răsplătesc acest lucru. Sunt foarte fericit și le sunt foarte recunoscător tuturor", a spus Romero, potrivit celor de la Mundo Deportivo.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News